Salsa Timisoara
Dance from the heart!

Blog

3 minute - Timp de citire (614 cuvinte)
Salsa și bachata la ele acasă

Salsa și bachata la ele acasă

Salsa și bachata sunt cele mai populare dansuri latino din întreaga lume iar petrecerile și festivalurile de salsa (unde se dansează adesea bachata și kizomba) sunt foarte iubite și frecventate de dansatori pretutindeni. Salsa, bachata, merengue mai sunt numite dansuri afro-caraibice. Cine a ascultat mai cu atenție melodiile de salsa și bachata cu siguranță a auzit menționate țări precum Cuba, Columbia, Mexic, Venezuela, Panama sau Republica Dominicană.

Anul acesta noi am avut ocazia și bucuria de a vizita locul unde a luat naștere bachata, și anume Republica Dominicană. Este o țară incredibil de frumoasă, cu peisaje care îți fură ochii și te face să uiți de toate problemele, cu oameni care  fredonează cu pasiune o melodie de bachata sau de salsa oriunde s-ar afla. Bachata și merengue domină în Republica Dominicană, însă, având poluri puternice de salsa în apropiere, cum sunt Puerto Rico și Cuba, curentul salsa și-a păstrat și aici intensitatea.

Nu știu dacă vă puteti imagina, dar acolo pe toate posturile de radio poți asculta melodii de bachata și salsa, iar aceleasi melodii le auzi în toate restaurantele, barurile și chiar supermarketuri. Practic, te simți continuu ca la un party de-al nostru. Pentru un dansator împătimit venit de peste ocean, să audă mereu melodiile lui favorite răsunând la aproape orice colț de stradă este un semn că la un moment dat, undeva, trebuie sa înceapă un party, nu? Ei bine, nu chiar.

La ele acasă, melodiile de salsa si bachata sunt parte din viața cotidiană și, deși nu cred că există vreun dominican care să nu știe să îți fredoneze o melodie de salsa sau bachata, sunt foarte puțini care știu să și danseze. Cel puțin pe ritm – ei nu respectă niciun ritm, pur și simplu se mișcă pe muzică. Nu v-ați fi așteptat la asta, nu? Sincer, nici noi. Am întâlnit la un bar local doi chelneri foarte vorbăreți care ne-au mărturisit că sunt mari fani Marc Anthony și Gilberto Santa Rosa, că le știu melodiile pe dinafară dar știau să facă cel mult un pas de bază. Am dansat și au rămas gură cască. Aceeași experiență am avut-o și în alte localuri unde, deși răsuna bachata din toate boxele, nimeni nu dansa. Când dansam, lumea venea la noi să ne întrebe dacă nu oferim ore private. Niște prieteni din zonă ne-au mărturisit și ei că niciodată nu au învățat să danseze bachata deși locuiesc acolo de o viață.

Pentru noi, care făceam în Timișoara cu toate grupele noastre de cursanți workshopuri speciale de prindere a ritmului, insistam tot timpul ca ritmul să fie învățat bine și încălcat doar voit pentru anumite accente în dans, stilul lor era ciudat. Ca și leader în dans nu întâmpinai probleme majore, partenera îți urma ritmul chiar dacă, uneori, nu era chiar ușor de condus. Ca și follower te cam zgâriau urechile când partenerul era total pe lângă orice ritm. Dar recuperau prin zâmbete și voie bună.  

Din perspectiva unor dansatori și instructori de dans, călătoria în Republica Dominicană a fost una frumoasă și interesantă, ca o călătorie în timp, unde poți vedea primii pași de bachata și poți realiza cât de mult s-a schimbat până în prezent acest stil de dans (în bine sau în rău, după percepția fiecăruia). Dominicanii sunt oameni plini de viață și, chiar dacă nu stăpânesc un nivel bun de dans comparativ cu un european, cu siguranță iubesc muzica, sunt pasionali și nu s-ar da în lături de la un dans. Așa că dacă le faceți o vizită să nu vă fie teamă să îi invitați pe ringul de dans, cu siguranță se vor bucura! Dar nu insistați prea mult cu ritmul chiar dacă simțiți o zgârietură în urechi.

Vreau să mă înscriu la cursuri
×

Îți vom trimite un e-mail în momentul în care este publicat un articol nou pe pagina noastră. Te rugăm să îți introduci numele și adresa de e-mail pentru primi notificări.

 

Comentarii

Încă nu există comentarii. Lasă un comentariu
Adresa ta de e-mail NU va fi publicată pe site.

Captcha Image

Articole care te-ar putea interesa

Cele mai apreciate