„Disciplina este mama stimei de sine” citeam în urmă cu ceva timp într-o carte. Și, bineînțeles, prima mea reacție a fost una sarcastică – „Dar vai, cât dramatism!”. Însă mi-a rămas în cap și am început să mă gândesc la ea, să o conectez de fapte și situații din trecutul meu, de modul în care îmi planific zilele, cursurile și ghici ce…chiar așa este, disciplina chiar este mama stimei de sine!
Când îți propui ceva, un plan, un program, o dietă și o duci la bun sfârșit rămânând consecvent deciziei tale, îți crește încrederea în propriile tale forțe și ai o părere mult mai bună despre propria persoană. Nimic mai simplu! Doar că nu e chiar ușor, partea ușoară e doar făcutul planului, apoi urmează puterea voinței tale. Asta deoarece viața îți pune în drum fel și fel „coincidențe” ca să îți testeze puterea voinței și determinarea. „Am vrut să fac dar nu am putut deoarece…………” – completează cu ce vrei tu (a intervenit nu stiu ce, am fost reținut, am răcit, sunt în sesiune, am mult de lucru, mi-a venit mătușa din Canada etc etc). De câte ori nu ți-ai găsit asemenea scuze ca să nu faci ceva? E ok, o poți face și în continuare, dar te privezi de marele premiu de la sfârșitul drumului – stima de sine și, bineînțeles, în cazul dansului, o artă frumoasă care a devenit parte integrantă din viața ta!
Partea de mai sus se aplică în toate domeniile vieții și la toate situațiile. Așa că hai să îți propun o provocare mai specifică – 6 luni! Jumătate de an de participare la cursuri fără absențe, fără vorbărie și cu atenția concentrată acolo, de participare la practica asistată, la petreceri și la cât de multe festivaluri de salsa poți!
Ba chiar voi fi și mai specific – într-o lună intră cam 9 ore de curs, 4 ore de practică și, hai să zicem că 11 ore le petreci adunate la petreceri de salsa. Asta vine 9+4+11= 24 de ore, o zi, înmulțit cu 6 luni = 6 zile. Atât îți cer! 6 zile de concentrare din viața ta, 144 de ore întinse pe o perioadă de 6 luni! Acordă-mi-le și vorbim la sfârșitul perioadei să vedem cum te simți, care e nivelul stimei de sine precum și nivelul de dans!
E o perioadă bună pentru astfel de decizii, poți să o bagi în „New Year Resolutions” sub titlul „Six Month Challenge”, 6 luni în care îți pui voința la încercare și nu cedezi indiferent de tentațiile care apar în drum. Hai să vedem!
Știi vorba aia, dacă nu vrei ceva, nimeni nu te poate convinge, dacă vrei ceva, nimeni nu te poate opri!
Îți vom trimite un e-mail în momentul în care este publicat un articol nou pe pagina noastră. Te rugăm să îți introduci numele și adresa de e-mail pentru primi notificări.