Cauți cursuri de dezvoltare personală? Care sunt caracteristicile unui curs de dezvoltare personală? În primul rând, după cum spune și numele, aceste cursuri sunt menite să te dezvolte, adică să-ți ofere niște skill-uri noi ce îți vor folosi în viață.

Dezvoltarea personală este un concept care înglobează diferite metode menite să te ajute să te cunoști mai bine și să evoluezi pe toate planurile: emoțional, spiritual, psihologic și fizic. Există o mulțime de materiale care te îndrumă în călătoria autocunoașterii și dezvoltării tale, de la cărți, la cursuri de limbi străine, mersul la psiholog, cursuri de grădinărit, podcasturi, cursuri de yoga, tehnici de meditație ș.a.m.d.. Toate au aceleași caracteristici comune: să te provoace, să te învețe ceva nou, să te scoată din rutină, din zona de confort și să-ți ofere o mai bună versiune a ta. Luând în considerare aceste caracteristici putem spune, dincolo de orice dubiu, că dansul este o activitate de dezvoltare personală prin excelență.

Chiar și reputatul profesor universitar dr. Dumitru Constantin Dulcan spune că dansul este un medicament și ne îndeamnă să urmăm indicațiile de mai jos:

  1. Exerciţiul fizic ... este medicament.
  2. Trezirea timpurie ... este un medicament.
  3. O dietă echilibrată ... este medicament.
  4. Râsul ... este medicament.
  5. O atitudine pozitivă ...este medicament.
  6. Somnul ... este medicament.
  7. Meditaţia ... este medicament.
  8. A iubi ... este medicament.
  9. A fi iubit ... este medicament.
  10. Recunoştinţa ... este medicament.
  11. Renunţarea la ranchiună, duşmănie ... este medicament.
  12. A fi surprins ... este medicament.
  13. Citirea şi hrănirea sufletului cu spiritualitate ... este medicament.
  14. Cântatul şi dansul ...sunt medicamente.
  15. Îmbrăţişarea ... este medicament.
  16. Gândirea pozitivă şi gândirea corectă ... este medicament.
  17. A avea încredere şi a crede într-o putere spirituală superioară ... este medicament.
  18. Prietenii buni ... sunt medicamente.
  19. A fi iertat şi a ierta pe alţii ... este medicament.
  20. Baia de soare ... este medicament.

*(Ordinea este aleatorie)

De cele subliniate ne ocupăm noi în mod direct! Ca orice proces de evoluție, un curs de dezvoltare personală presupune muncă, implicare și perseverență, iar întrebarea pe care oricine și-o adresează este "Cu ce mă ajută acest nou skill?". Dincolo de socializarea inerentă și cunoașterea de persoane noi și interesante, în cazul dansului nu doar că înveți lucruri noi și îți dezvolți atenția distributivă, dar vei deveni parte dintr-un "trib" mondial. În orice oraș mare din Europa sau de pe alte continente vei călători, vei găsi o comunitate de dansatori latino pasionațiîn care te vei putea integra cu ușurință deoarece acum vorbiți aceeași limbă. (ca să te convingi, scrie Salsa în Google urmat de numele oricărui oraș….Budapesta, Frankfurt, Viena, Londra, New York etc)

Așadar, dacă ești o persoană dornică de a crește, de a te provoca și de a ieși din zona de confort, poți fi sigur că dansul este o activitate care îți va oferi toate acestea. Nu mai rămâne decât să vii la cursuri.