O petrecere marca Salsa Rebels devenita traditie.

Salsa on Sunday este denumirea petrecerii de salsa din Timisoara organizata de scoala noastra in fiecare duminica de peste 3 ani. Asa cum se desprinde si din numele ei, punctul principal de focus este muzica salsa, insa nu am neglijat nici iubitorii unor genuri conexe cum ar fi cha cha, bachata sau kizomba. Initial aceasta era organizata la Halele Fructus, iar apoi s-a mutat la Dance Stage Timisoara, pe strada Pestalozzi.

Ulterior, am descoperit din ce in ce mai multi colaboratori noi interesati de a gazdui acest salsa party. Astfel, am colaborat cu Restaurant Rhetoric, Vineri 15, No Name, Fratelli Timisoara si Jardin Timisoara. Toate colaborarile au fost de succes si dorim sa le multumim gazdelor noastre pentru deschiderea si interesul fata de fenomenul salsa.

De asemenea, dorim sa multumim dansatorilor si colegilor nostri de la celelalte scoli de salsa din Timisoara pentru sustinere si pentru energia inepuizabila de care au dat dovada de fiecare data.

In prezent, gazda noastra este Club 30 Timisoara, un loc celebru si cu traditie in materie de petreceri reusite, situat ultracentral. Ne gasiti aici in fiecare duminica de la 20.30!

Salsa on Sunday s-a dovedit relativ constanta in timp cu privire la numarul participantilor, fiind frecventata in mod obisnuit de circa 80- 120 de dansatori, carora li se adauga des persoane curioase sa vada ce inseamna salsa si dansurile latino.

Ziua de duminica ar putea fi considerata de multi ca fiind nepotrivita pentru o petrecere avand in vedere ca luni este o zi lucratoare. Insa acest lucru s-a dovedit a fi neadevarat in cazul oamenilor pasionati si ne mandrim cu ei!

In plus, am organizat aceasta petrecere duminica de la bun inceput plecand de la ideea ca toti avem o viata personala, prieteni pe care vrem sa ii intalnim, obligatii, nunti, botezuri etc, iar cum toate acestea se intampla in weekend, vineri si sambata in principal, am rezervat ziua de duminica pentru petrecere in sanul familiei rebele!  Si cu siguranta vom continua sa facem ceea ce ne place si ne face fericiti!

Sa fie dans!