Initial doream a fi o parere despre petreceri in general si despre „Salsa on Sunday” in special. A iesit pana la urma o scurta poveste si o relatare a emotiilor si sentimentelor aduse de dans, a entuziasmului intalnit la cursurile de salsa, a modului in care salsa i-a schimbat ei viata – poate diferit fata de cum ne-a schimbat-o noua, dar, paradoxal, atat de asemanator.

Autoarea randurilor de mai jos este colega si prietena noastra, Sandra. Pregatiti-va batistele :).

1,2,3…5,6,7…

2 martie 2015. Ora 18:30. Tic-Tac!

Iesisem de la lucru. Acelasi program, aceiasi oameni, aceleasi activitati. Banal, trist, haotic. Cam ce era si in mintea mea in perioada respectiva. Prieteni? Unde erau? Nu intelegeam de ce oamenii cu care interactionasem zilnic pana la nefericitul moment, brusc nu mai erau acolo. ii credeam prieteni. Credeam ca vor fi acolo mereu, indiferent de ce intorsatura ar lua viata mea. Dar n-am dat explicatii si tocmai de aceea nu am judecat alegerea lor de a ma judeca. Pentru asta le multumesc! Am invatat sa traiesc si singura (daca cititi acest articol: Va multumesc! Ati contibuit la evolutia mea!).

In fine, no more drama!

Ajung acasa, dadusem “join” pe Facebook la un curs de dansuri latino pentru incepatori cu cateva zile inainte. Mai cochetasem eu cu dansul anterior, dar sincer nici acum nu aveam de gand sa transform asta intr-o mare pasiune. Am dat “join” din prostie, sa-mi ocup timpul, sa uit….

Ploua inca. Am decis totusi sa merg, fie ce-o fi. Mi-am luat adidasii albastri, am chemat un taxi si am pornit. N-am gasit sala din prima, ma gandeam sa renunt. Era cam dubioasa locatia, undeva in spatele unor cladiri vechi. Noapte, frig, ruine. Dar n-am facut-o! Pentru prima data n-am fugit, n-am renuntat.

Ora 20:00. Tic-Tac!

Am intrat in sala, erau cativa oameni adunati intr-un cerc. Aveam toti emotii, chiar si pe instructori se citea un mix de sentimente: emotie, entuziasm, nou! Eram toti la inceput de drum.

Nu retin foarte bine cum s-a desfasurat tot cursul, stiu doar ca mi-a placut mult si ca am ramas cu sentimentul acela de a reveni. Ceea ce am si facut. Ceea ce inca fac! Aaaa si am retinut aceste cifre 1,2,3…5,6,7…

Aici nu este vorba despre “De ce m-am apucat de dans?” ci despre “De ce am ramas?”. Pentru ca nimeni nu fuge de ceva ce-i ofera o stare de bine.

DA! Dansul te face fericit.

Ati participat vreodata la o petrece de salsa? Atunci inseamna ca ati citit starea de bine de pe chipurile celor care danseaza. Sunt acolo, in prezent. Fetele sunt una mai sexy ca cealalta, indiferent ca au vreo 2-3 kg in plus sau in minus.

Privire! Zambet! Accent! Atac!

Daca totusi nu ati fost martori la vreo petrecere de salsa pana acum, o puteti face in 23 octombrie, la Jardin Indoor. Aici si link-ul catre eveniment.

Sincer, nu cred sa existe un sentiment care sa se poata compara cu acela pe care il ai atunci cand ajungi in sala si auzi muzica. Poate ai avut o zi grea, sau reusita, sentimentul e acelasi: tristetea dispare, sentimentul de fericire se amplifica. Consecutiv. 1,2,3..5,6,7…

Viata mea s-a schimbat complet incepand cu martie 2015. Poate n-are legatura doar cu dansul. Dar dansul a ajutat. M-am schimbat fizic, moral. Mi-am facut prieteni, care m-au vazut in toate ipostazele: trista, entuziasmata, aranjata, nearanjata, indragostita, suferinda, revoltata, dezechilibrata, inconsecventa. Si au ramas. Eu am ramas.

Fiecare dintre noi avem o poveste, dramele noastre, probleme serioase sau mai putin serioase. Un lucru maret e acela ca am reusit sa ne acceptam si sa ne toleram asa cum suntem, ceea ce se intampla foarte rar intr-un grup mare de oameni. Asta inseamna ca dansul te dezvolta din punct de vedere social, emotional, fizic.

Nu e despre marketing si nici despre neologisme, e simplu, e despre fiecare dintre noi. E despre oameni si vulnerabilitate. Asta e povestea mea. Nu iti zice nimeni sa te apuci de dans.

Fa orice te face fericit. Gaseste-ti un hobby si tine-te de el. Zambeste mereu. Viata trece. Tic Tac!

Oamenii vin. Unii pleaca, altii raman. Nimic nu e sigur. Ocupa-te de tine si de sufletul tau. E tot ce ai.

Tic-Tac…1,2,3..5,6,7…

Publicat si pe blogul personal al Sandrei.